Autor: Beserman Edi Dragoş
Coordonator științific: Prodanciuc Robert
Lucrare premiată în cadrul Simpozionului Național Studențesc „Student, Știință, Societate” Ediția a XIV-a
https://www.academia.edu/27702257/Scurt%C4%83_analiz%C4%83_asupra_fenomenului_intelectualii_%C3%AEnchisorilor

 Abstract: The present research represents an analysis of a new phenomenon in Romania: the “prison intellectuals”. A lot of prisoners, imprisoned for various motives, get to write books of „scientific” nature. It all started with the 254/2013 law that states that for each scientific research book published, 30 days are considered to be executed, which means the shortening of the time spent in prison. It appears that this law is being abused of as much as possible. Most of these prisoners only have a common knowledge level of the reality and aren’t well read. Thus, overnight, they become scientists. Transforming from an ignorant to an intellectual doesn’t come overnight and isn’t even possible without proper training. Writing scientific books takes a lot of time. They must have a character of novelty, they shouldn’t be plagiarized, they must bring even slight improvements to the field of knowledge/discipline that they refer to etc. The present research doesn’t want to be exhaustive, but wishes to be a short sociological analysis regarding this situation. The subject is topical and shows interest for everyone.

 

Keywords: the prison intelectuals, delinquency, lack of legislative reglementation

 

Putem observa că în ultima vreme, societatea noastră se confruntă cu problema devianței. Fenomenul în cauză este exact de această natură, protagoniștii acestuia fiind oameni care au probleme cu legea. Aceștia profită de o lege foarte vagă, care în aparență sau privind dintr-o perspectivă conflictualistă, este făcută de fapt în favoarea lor. Legea dă posibilitatea ca deținuții să scrie cărți științifice pentru a li se scurta timpul petrecut în închisoare, dar este foarte slab reglementată. În consecință, ne trezim cu un val de intelectuali pe care nici nu știam că i-am avut. Intelectuali care reușesc să scrie peste 400 de cărți de știință în doar câțiva ani. Cum este posibil acest lucru când știm că starea științei în România nu este chiar așa de bună. Spre exemplu: „42% dintre români cred că Soarele se învârte în jurul Pământului. O parte importantă a publicului român (37%) aderă la o concepție creaționistă, considerând falsă afirmația: „Ființele umane, aşa cum le ştim noi azi, au evoluat din specii străvechi de animale.” […] 35% dintre respondenți au afirmat că „dacă bem apă după o persoană infectată cu HIV/SIDA este foarte probabil să ne infectăm și noi […] 60% dintre români exprimă acordul cu afirmația conform căreia „Ne bazăm viața prea mult pe știință și nu destul pe credință; aproximativ 4 din 5 români cred că „Există miracole, fenomene ce nu pot fi explicate de știință”, şi 2 din 3 români cred că biserica nu greșește niciodată în ceea ce spune.” (Vlăsceanu L., Dușa A., Rughiniș C., 2010). Să nu uităm de altfel de Dacopatie „obsesia românilor cu dacii. Această patologie are rădăcini vechi, crescute din elucubrațiile ocultistului Nicolae Densușianu, care în „Dacia preistorică” înșirase toate absurditățile pe care avea să se bazeze protocronismul, inclusiv aceea că limba latină ar deriva din cea dacă (sau proto-română) și că, în consecință, dacii vorbeau latină înaintea latinilor.” (Alexe D., 2015). Cazurile sunt evidente, prin mass-media, în principal prin numeroase site-uri de propagandă şi dezinformare. După cum se vede, un număr mare de români nu au o cultură științifică, ei nu înțeleg ce este știința, care este importanța științei și chiar cred că ea nu face decât să discrediteze credințele religioase: „Cei care au un nivel crescut al structurării credinţei religioase în jurul unei ontologii supranaturale au în mai mare măsură atitudini defavorabile faţă de ştiinţă. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul celor care locuiesc în mediul rural. În schimb, un nivel ridicat de educaţie școlară şi un grad înalt de cunoaştere ştiinţifică generează o atitudine mai favorabilă faţă de cunoaşterea ştiinţifică.” (Vlăsceanu L., Dușa A., Rughiniș C., 2010). În ciuda faptului că au această atitudine, mulți dintre ei ajung să se creadă analiști politici, sociali etc. Dau exemplu ceea ce profesorul Petru Iluț explica; „În câmpul lor de competență psihosocială (spațiul familial, de muncă, de școală, locuri publice și alte instituții formale și informale) indivizii obișnuiți se comportă – conform unei expresii cunoscute deja de câteva decenii în psihologia socială și sociologia cunoașterii – ca niște „mici oameni de știință” (Iluț P., 1997).

Argumentez că multe lucrări ale acestor deținuți sunt suspecte de a avea un caracter științific, altele neavându-l deloc. De altfel, posibilitatea ca lucrările să fie ori plagiate, ori scrise de altcineva decât acești deținuți este de luat în considerare. De aceea, ele trebuie privite cu scepticism. Având la dispoziție lista integrală a tuturor celor care au scris, cât și editurile și profesorii lor coordonatori, datorită Hotnews.ro (Pantazi R., Ionescu C., 2016), se poate verifica într-o anumită măsură caracterul științific al câtorva dintre lucrări. Mă voi referi aici la câteva lucrări, unele care sunt evidente prin faptul că nu sunt cărți de știință.

Astfel, în anii 2014/2015 s-au scris 10 lucrări cu caracter religios. Autorii cu cele mai multe lucrări, respectiv 2 fiecare, sunt:

– George Becali: „Iubirea milostivă și mântuitoare” (2015) și „Muntele Athos. Patria ortodoxiei” (2014);

– Iova Valentin: „Sufletul în viziunea Sfinților Părinți” (2015) și „Credința, calea spre mântuirea omului contemporan” (2015);

– Buică Gabriel: „Legea mozaică în lumina noului testament” (2015) și „Importanța familiei după legea mozaică” (2015).

Cei mai mulți profesori coordonatori ale acestor lucrări provin de la Universitatea „Ovidius” din Constanța, Facultatea de teologie, în număr de 5.

Luând individual cazul George Becali, el este autor a 5 cărți:

– În 2014 a scris 3 cărți: „Becali și politica. Începuturile”, „Steaua și Becali” și ”Muntele Athos. Patria ortodoxiei.

– În 2015 a scris 2 cărți: „Becali, parlamentul Europei și parlamentul României” și „Iubirea milostivă și mântuitoare”.

Problema este că niciuna dintre aceste cărți nu reprezintă cărți cu caracter științific, iar lui George Becali, datorită acestora, i s-au considerat executate 150 de zile. Pentru a argumenta în continuare, citez ce afirmă George Becali într-un interviu despre modul în care se apreciază caracterul științific al unei cărţi: „Deci o carte este științifică prin lege! Pentru că în lege spune așa: dacă este editată de o editură care este abilitată de CNCSIV, acel institut național, atunci este lucrare științifică. Nu poate să-și dea cu părerea nici cel mai mare academician, că dacă este științifică sau nu este, pentru că ea a devenit științifică când a fost editată de acea editură. Punct! M-ați înțeles? Și dacă se comentează în toate felurile în România, oameni care nu se pricep, dar își dau cu părerea. Păi nu poate nimeni să anuleze cartea aia niciodată. Pentru că aia, atunci când a fost ștampila pusă de editura aia, ea a devenit științifică și gata! (Becali G., 2016). Discursul lui Becali este tranșant, punând accent foarte mult pe autoritate (argumentum ad verecundiam), iar condițiile pentru care el crede că o carte este considerată științifică sunt incorecte, contravin regulilor științifice pe care le voi prezenta mai jos. El nu cunoaște aceste reguli, nu cunoaște metoda științifică și nici nu are studiile necesare, ultima școală absolvită fiind Liceul „Iuliu Maniu” din București, în 1973-1978 conform site-ului camerei deputaților (http://www.cdep.ro/pls/parlam/structura.mp?idm=27&cam=2&leg=2012&pag=0&idl=1)

Pentru a argumenta în continuare faptul că multe lucrări nu sunt de natură științifică, luăm un alt caz și anume cazul lui George Copos, autor a 4 cărți, care este acuzat de plagiat de către istoricul Cătălin Parfene: „Istoricul Cătălin Parfene susține, pentru România liberă, că între lucrarea sa de masterat, elaborată acum zece ani, și cartea scrisă în închisoare de George Copos există multe și suspecte similitudini. El sugerează că ar fi un plagiat și vrea să-l dea în judecă pe Copos.” (Chiruța R., Sidonia B., 2015)

O altă problemă ar fi şi numărul de pagini ale unor lucrări așa-zis științifice, aparţinând unor deţinuţi. Din AGERPRES citez: „În context, IJ face trimitere la mai multe cazuri de la penitenciarele Colibași și Codlea, unde persoane private de libertate au beneficiat de reducerea pedepsei după ce au publicat articole de câteva pagini în unele reviste. Potrivit raportului, un condamnat de la Penitenciarul Colibași a elaborat lucrarea „Descoperire, pregătire și formare a arbitrilor în fotbal”, care este de fapt un articol de zece pagini publicat în revista „Sport și societate”, iar lucrarea „Managerii și managementul resurselor umane în fotbal” este tot un articol, publicat în revista „Ecoforum”, pentru fiecare dintre ele comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul penitenciarului acordând câte 30 de zile considerate ca executate. La același penitenciar, un condamnat a elaborat lucrarea „Principiul non reformation in pejus”, care reprezintă un articol de patru pagini publicat în revista „Strategii manageriale” nr. 4, Decembrie 2014, iar lucrarea „Perspective ale pieței românești de retail în contextul Europei 2020”’, aparținând altui deținut, este tot un articol de zece pagini, publicat în revista „Strategii manageriale” nr. 2/2015.” (Toma A., 2016).

Un alt caz este cel al lui Ioan Becali, autor a 3 cărți, toate scrise în același an. Ioan Becali este un om de cancan, cunoscut pentru limbajul său vulgar și mediocru, atitudinea și comportamentul ostile, a cărei prezență în mass-media nu era benefică. Cum poate un astfel de om să scrie 3 cărți, toate în același an (2015), cărți care au caracter științific, care sunt lucrări originale, unde el este autor și nu altcineva? Răspunsul este evident.

Prezint în continuare regulile unui demers științific de a scrie o lucrare sau studiu pentru a se înțelege că pentru a scrie o lucrare de acest fel trebuie luat în considerare aspecte foarte importante neștiute de anumiți autori. Începem cu alegerea temei, care„se face în funcție de câteva interese:

– interesul gnoseologic (de cunoaştere) care se rezumă la ideea că nu are sens să se cerceteze decât lucruri care sunt – în diferite grade – mai puţin cunoscute ori de-a dreptul necunoscute […];

interesul practico-social constând în faptul că este necesar nu numai ca domeniul şi tema să fie cât mai inedite, mai puţin cunoscute, dar şi societatea să fie interesată în cunoaşterea respectivă. Numai în acest caz societatea (prin intermediul întreprinderilor, instituţiilor, diferitelor alte organizaţii etc.) va aloca resurse (umane, financiare, materiale) pentru cercetarea respectivă. […];

interesul personal este şi el necesar a fi prezent. Activitatea de cercetare este una prin excelenţă motivată intrinsec, ea cere o preocupare continuă (aproape obsesivă) pentru domeniul şi tema avută în vedere.” (Krausz S., Stegar I., 2007).

Este evident faptul că motivația deținuților este în principal personală, de a ajuta la eliberarea lor rapidă.

După alegerea temei, ea trebuie să respecte anumite condiții:

  1. Tema trebuie să permită o contribuție la dezlegarea unei probleme […];
  2. Tema trebuie restrânsă la proporții modeste […];
  3. Tema trebuie examinată în cunoștința literaturii de specialitate […];
  4. Tema trebuie formulată clar, folosindu-se o terminologie clasificatorie […];
  5. Tema trebuie încadrată într-o teorie (Stahl H., 1974).

De asemenea, „orice descoperire trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

  1. trebuie să reveleze adevărul științific;
  2. trebuie să fie verificată și acceptată și de alți cercetători, prin metode sau tehnici diferite, ducând la aceleași rezultate;
  3. trebuie să aibă un caracter general valabil;
  4. trebuie să „apară” aparent ca o surpriză și să se impună ca o realitate pentru toți specialiștii din domeniul respectiv.” (Enăchescu C., 2007).

În concluzie, consider că aceste pseudo-lucrări denaturează şi alterează ceea ce înseamnă cu adevărat știința. Ele au fost scrise cu prea multă ușurință de oameni care nu au o pregătire în domeniul ştiinţei, iar într-o țară unde majoritatea oamenilor nu au cunoștințe științifice şi nu înțeleg importanța ei, ba chiar o condamnă , după cum am văzut, este evident un lucru periculos. Știința este folosită, în acest caz, într-un mod imoral pentru a salva viețile unor delincvenți, iar acest lucru nu ar trebui permis. În timp ce acești deținuți, care au făcut tot felul de lucruri de condamnat, scriu lucrări „științifice”, cărțile lor fiind publicate în diverse edituri, adevărații cercetători științifici, unii tineri, la început de drum, se zbat să fie auziți şi să fie remarcați. Se pare că dacă ajungi în închisoare ești auzit şi te remarci într-un mod spontan, închisorea fiind locul perfect unde poți scrie cărți.

Nu putem omite faptul că societatea noastră reușește să producă astfel de indivizi, mulți dintre ei fiind implicați peste tot în sistem, având ca rezultat inevitabil, un flux continuu de ignoranți și delincvenți. Acești indivizi au o dorință puternică de a influența şi controla. Se pare că ei sunt în stare să facă orice pentru a pune mâna pe putere și orice ca să scape de pedepse. Aceste lucruri pot fi explicate prin teoria anomiei a lui Emile Durkheim. Pe scurt, ceea ce teoria susține este că societatea și structurile ei au o influență semnificativă asupra conduitei și acțiunii individuale. Lipsa influenţei societăţii determină acțiunea umană să devină irațională sau dezorientată. Ordinea socială, acea conștiință colectivă sacră, cu principii, valori, norme și sentimente, reprezintă solidaritatea morală a indivizilor societății, care dacă este încălcată sau ofensată duce la sancționarea imediată sau chiar excluderea din societate. Durkheim conștientizează că procesul de tranziție de la societatea tradițională la cea modernă (un proces în care putem zice că și România s-ar afla), generează crize, iar aceste crize le privește ca o ruptură a solidarității morale ce duce la consecințe asupra acțiunilor și conduitelor indivizilor. Chiar dacă, conduitele sunt adaptate scopurilor și exigențelor noilor sisteme economice și politice impuse de capitalism, ele contribuie la pierderea apartenenței indivizilor la un set comun de norme și valori. Aceste crize de care suferă societatea modernă reprezintă starea anomică, de care vorbește Durkheim. (Rădulescu S., 1994)

Cauza acestui fenomen este legea 254/2013, foarte permisivă sau mai bine zis cât se poate de slab reglementată. Astfel, această situaţie a reprezentat o oportunitate pentru ca acești deținuți să scape mai repede din închisoare. Se pune de altfel, întrebarea, dacă acești deținuți puteau scrie atâtea cărți, cât să li se considere executate aproape toate zilele din închisoare? Se putea abuza de lege cu ușurință, motiv pentru care soluția de a opri acest fenomen, care se dezvolta cât de repede putea, era că legea trebuia modificată. Permiterea unor lucruri precum lipsa controlului fenomenelor de acest gen nu ar face decât să încurajeze nașterea altor fenomene și a ignoranței. Puteau ieși din închisoare din ce în ce mai mulți „intelectuali” care făceau concurență adevăraților intelectuali. De altfel și imaginea de intelectual a fost denaturată în cazul acesta, iar închisoarea se pare că este mediul perfect pentru a produce intelectuali, nu școala! Existau tendințe pentru a interzice această lege, ceea ce nu consider a fi un lucru bun pentru că printre lucrări se pot găsi şi texte serioase cu caracter științific. Legea nu ar trebui nicidecum interzisă mai degrabă trebuie să găsim o soluție echilibrată, iar îmbunătăţirea ei ar fi soluția ideală. Ea însă a fost suspendată până la 1 septembrie 2016, când se va decide soluţia optimă lucru care a dus la oprirea acestui fenomen în a lua dimensiuni și mai mari.

Nevoia de schimbare era cât se poate de vizibilă, dar nu se întâmpla prea curând. Am considerat că nu se voia o schimbare și din cauză că nu exista o dorință de a acționa din partea unora. Unele persoane care aveau puterea de a modifica legea, datorită funcțiilor pe care le dețineau, poate nu conștientizau că permiterea unui astfel de fenomen putea face loc altor fenomene sociale negative sau acele persoane la rândul lor știau că au comis delicte și puteau fi suspectate, iar modificarea legii putea reprezenta un dezavantaj. Astfel de cazuri, cât și numărul mare al deținuților „intelectuali” puteau și încă pot reprezenta un model pentru încălcarea legilor într-un mod simplu. Un model ce poate fi preluat, la fel de simplu, de către multe persoane, indiferent de clasa socială el fiind și extrem de mediatizat în acea vreme la noi în țară, dar discutat şi în afară de către titluri precum The Economist şi The Guardian. Consider că aceste idei vor fi valabile și din 1 septembrie 2016 dacă nu se vor lua decizii potrivite.

 

Bibliografie

 

 

Alexe D., (2015), Dacopatia și alte rătăciri românești, București, Humanitas

Becali G.,(2016), Gigi Becali, despre scriitorii din penitenciare: Eu îl chem pe coordonator la pușcărie și îi povestesc. El scrie cartea și eu câștig zilele. O carte este științifică prin lege (VIDEO), online http://www.b1.ro/stiri/eveniment/gigi-becali-despre-scriitorii-din-penitenciare-eu-il-chem-pe-coordonator-la-puscarie-si-ii-povestesc-el-scrie-cartea-si-eu-castig-zilele-o-carte-este-stiintifica-prin-lege-video-136288.html

Chiruta R., Sidonia B., (2015), Cine sunt vinovaţii pentru ieşirea lui Copos din închisoare în baza  unei lucrări suspecte de plagiat, online http://www.romanialibera.ro/special/dezvaluiri/plagiat–istoricul-parfene-il-acuza-pe-copos—e-aceeasi-insiruire-a-ideilor–374237

Enăchescu C., (2007), Tratat de teoria cercetării științifice ediția a II-a revăzută și adăugită, Iași, Polirom

Iluț P., (1997), Abordarea calitativă a socioumanului, Iași, Polirom

Krausz S., Stegar I., (2007), Metodologia și metodica sociologiei, București, Matrix Rom

Pantazi R., Ionescu C., (2016), DOCUMENT Profesorii universitari care au coordonat lucrarile stiintifice ale puscariasilor si lista editurilor care au publicat cartile scrise in puscarii, online http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20714763-document-profesorii-universitari-care-coordonat-lucrarile-stiintifice-ale-puscariasilor-lista-editurilor-care-publicat-cartile-scrise-puscarii.htm

Popescu, G., (2014), Abordări teoretice și practico-metodice ale predării jocului de fotbal în centrele de copii și juniori din perspectivă interdisciplinară, Craiova, Scrisul Românesc.

Rădulescu S., (1994), Homo sociologicus.Raționalitate și iraționalitate în acțiunea umană, București, Casa de editură și presă „Șansa” – S.R.L.

Stahl H., (1974), Teoria și practica investigațiilor sociale volumul 1, București, Editura Științifică

Toma A., (2016), Raportul IJ privind cărțile deținuților: Reduceri de pedepse pentru publicarea unor articole de câteva pagini, online http://www.agerpres.ro/justitie/2016/01/21/raportul-ij-privind-cartile-detinutilor-reduceri-de-pedepse-pentru-publicarea-unor-articole-de-cateva-pagini-22-01-40

Vlăsceanu L., Dușa A., Rughiniș C., (2010), Publicul și știința Știință și societate.Interese și percepții ale publicului privind cercetarea științifică și rezultate cercetării, online https://www.academia.edu/285147/%C5%9Etiin%C5%A3%C4%83_%C5%9Fi_societate._Interese_%C5%9Fi_percep%C5%A3ii_ale_publicului_privind_cercetarea_%C5%9Ftiin%C5%A3ific%C4%83_%C5%9Fi_rezultatele_cercet%C4%83rii